„Costul cunoașterii: acces, echitate și vizibilitate în cercetarea academică”
Cunoașterea nu este numai ceea ce producem, ci și ceea ce alegem să facem accesibil pentru ceilalți.
Scopul:
Consolidarea culturii accesului deschis în comunitatea academică prin promovarea accesului echitabil la rezultatele cercetării, stimularea diseminării și reutilizării responsabile a cunoașterii științifice și afirmarea rolului bibliotecii ca infrastructură esențială pentru o cercetare transparentă, colaborativă și durabilă.
Obiective:
- Promovarea produselor informaționale ale Bibliotecii (catalogul electronic, repozitoriul instituțional, biblioteca electronică, site-ul revistei AMTAP etc.)
- Identificarea și accesarea publicațiilor cu acces deschis
- Încurajarea cercetătorilor să publice în reviste și baze de date cu acces deschis.
- Dezvoltarea capacității studenților de a identifica, evalua și utiliza responsabil sursele științifice deschise.
Activități:
- Sesiuni de informare privind Accesul Deschis
- Program de instruire personalizat (individual) destinat cadrelor didactice din AMTAP
- Identitatea digitală a cercetătorului și vizibilitatea academică;
• Scriere academică și redactarea lucrărilor științifice;
• Platforme academice și baze de date pentru identificarea și valorificarea informației științifice;
• Produsele și serviciile Bibliotecii AMTAP în sprijinul procesului de studii și cercetare.
#Săptămâna Accesului Deschis #Open Access Week

